Unul dintre primii vizitatori pe care Viktor Orbán i-a primit în noul său birou din fosta mănăstire Carmelită a fost Nikolai Kosov, președintele Băncii Internaționale de Investiții (IIB). Această bancă relativ mică, aflată în prezent în funcțiune în Moscova, se va muta în curând la Budapesta. Cine sunt membrii acestei bănci internaționale? Având în vedere că până acum ceva timp era cunoscută sub numele de CAER (Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă), nimeni nu ar trebui să fie surprins de faptul că în board-ul acestei bănci sunt reprezentate următoarele țări: Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, România și Slovacia (toate aceste țări fiind membre NATO și UE) și Rusia, Mongolia, Vietnam și Cuba. IIB ca instituție financiară este nesemnificativă, cu un capital de doar 319 de milioane de euro, în timp ce capitalul social al Băncii Europene de Investiții este de 243 de miliarde de euro. Dar, așa cum vom vedea mai târziu, semnificația IIB ar putea să nu fie neapărat în activitățile sale financiare.
Participarea Ungariei la CAER a continuat chiar și după prăbușirea Pactului de la Varșovia și închiderea băncii. Dar în anul 2000, în timpul primei administrații Orbán, guvernul maghiar a decis să părăsească instituția financiară, care oricum abia mai exista. În acel moment, Orbán s-a plâns de lipsa transparenței în ceea ce privește activitățile băncii. Cu toate acestea, în 2012, Putin a reînviat IIB, iar doi ani mai târziu, după ce Ungaria și Rusia au semnat acordul de împrumut privind suma de 10 miliarde de euro acordate de Rusia în vederea construirii unui alt reactor în Paks, Ungaria, de către compania rusă Rosatom, Viktor Orbán s-a întors în grupul CAER.
Nu știm a cui a fost ideea de a muta sediul central al IIB la Budapesta, dar majoritatea observatorilor sunt siguri că această mișcare este, mai presus de toate, în interesul Rusiei, poate mai mult decât din punct de vedere financiar. Această opinie se menține în ciuda afirmației guvernului, conform căreia “strategia operațională și practicile de creditare ale IIB recent reconstituite coincid cu planurile deja elaborate pentru dezvoltarea viitoare a economiei naționale maghiare”.
Prima reacție din partea mass-media a fost critică acuzând guvernul că s-a concentrat pe privilegiile extinse oferite personalului străin al IIB, inclusiv imunitate diplomatică, sediu și o reședință pentru președintele băncii oferită de către guvernul maghiar, pe lângă alte multe alte reduceri de taxe și impozite. Banca și personalul străin vor opera în Ungaria ca “stat în stat”.
Dar aparent, aceste privilegii nu sunt nimic neobișnuite. FMI în Ungaria este, de asemenea, beneficiarul acestor concesii. După cum spunea Népszava, “privilegiile băncii nu sunt intrigante, ci intențiile sale”. De ce se mută banca la Budapesta? Este posibil ca IIB să fie o acoperire pentru activitatea serviciilor de informații rusești? Potrivit lui Csaba Káncz, care scrie despre relații internaționale pe site-ul Privát Bankár, IIB este cel mai probabil o acoperire a contrainformațiilor rusești. Cei care sunt suspicioși în legătură cu IIB își amintesc că în timpul perioadei sovietice băncile au fost deseori centrul în care își desfășuraru activitatea serviciile de informații rusești. De exemplu, Banca Centrală a Ungariei, afiliată CW Bank din Viena a fost un vehicul folosit de spionajul sovietic în Occident. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca, așa cum consideră Attila Ara-Kovács, șeful cabinetului de politică externă al DK, investițiile maghiare în mass-media din Croația, Slovenia și Macedonia să provină de fapt de la Moscova. Ara-Kovács își bazează afirmația pe conversațiile pe care le-a avut cu diplomații occidentali.
Cu câteva zile în urmă, Káncz a continuat articolul inițial despre Banca Internațională de Investiții cu o altă parte care a explorat trecutul președintelui IIB, Nikolai Kosov. Se pare că Kosov nu este străin de Budapesta. Tatăl său, numit și el Nikolai, a petrecut 12 ani ca șef al KGB în Budapesta. El și personalul său au ocupat mai multe birouri în cadrul Ministerului de Interne. Mama sa, Yelena Kosova, a lucrat, de asemenea, pentru KGB și a fost descrisă de TASS (agenția de presă rusă) la data morții sale în 2014 ca fiind cel mai faimos spion feminin rus al secolului XX care, în timp ce era angajată de Națiunile Unite la New York, lucra activ cu un grup care a aflat secretul bombei atomice pentru Rusia.
Nikolai Junior, născut în 1955, era un adolescent când părinții lui s-au mutat la Budapesta. Dar, foarte rapid, s-a întors la Moscova, unde a studiat la MGIMO (Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova), care este descris ca fiind “cea mai venerată instituție de învățământ din Rusia”. MGIMO este condusă de Ministerul Afacerilor Externe și mulți dintre absolvenții săi devin diplomați. Asta s-a întâmplat și cu Nikolai Kosov, care în timpul celor 15 ani de serviciu diplomatic, petrecut mai ales în Londra și Dublin, a ajuns la rangul de consilier. În 1993, după ce a părăsit Ministerul de externe, a fost numit în funcții înalte în mai multe companii de stat. Și în 2012, când Putin a decis să reînvie IIB, a fost numit președinte al băncii.
În timpul petrecut în conducerea companiilor de stat din Rusia, Kosov a acumulat o avere considerabilă. Potrivit documentelor Panama, Kosov a fost/este beneficiarul a șase companii, toate înregistrate în Insulele Virgine Britanice. Și având în vedere situația familiei sale, probabil Kosov are relații bune cu SVR, agenția de informații externe a Rusiei. SVR este specializată în activități de informații și spionaj în afara Rusiei.
Partidele de opoziție au răspuns rapid la vestea relocalizării IIB la Budapesta. Jobbik a numit IIB “banca KGB sau Comecon?”, adăugând că “prin mutarea băncii la Budapesta putem vorbi despre un nou pas spre a deveni o colonie rusă”. Unul dintre vicepreședinții Jobbik a pus problema dacă nu cumva Orbán intenționează să conducă țara pe un drum în afara Uniunii Europene prin relațiile sale tot mai strânse cu Rusia. Coaliția Democrată a transmis public o întrebare adresată lui Orbán, care în decurs de trei săptămâni trebuie să răspundă în Parlament, despre crearea unui posibil centru de spioni în Budapesta. Presupun că Orbán va repeta afirmația anterioară conform căreia “mutarea Băncii Internaționale în Ungaria este un pas important înainte”. Prezența acesteia va consolida Budapesta ca centru financiar important al regiunii. Considerăm că este un pas semnificativ, dar nu în sensul în care Orbán ar dori ca noi să îl vedem.
Sursă: Hungarian Spectrum (Traducere TFP)

























Adaugă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *