BUDAPESTA – Când guvernul ungar a forțat Universitatea Central Europeană, unul dintre cei mai importanți colegii la Budapesta, să închidă unele dintre operațiunile sale în decembrie, nu a făcut-o prin amenințarea  cu forța fizică. Viktor Orban, prim-ministrul extrem de drept al Ungariei, nu l-a condemnat niciun profesor sau a ordonat universității să se închidă prin decret guvernamental.

În schimb, guvernul Orban a schimbat în liniște regulile prin care toate universitățile străine precum C.E.U. pot să opereze, permițând domnului Orban să-și modeleze tratamentul ca o decizie doar tehnică, mai degrabă decât un atac asupra libertății academice.

Este un paradox recurent al domniei domnului Orban: În ciuda tuturor măsurilor pe care le-a luat pentru erodarea procesului democratic din Ungaria, domnul Orban a permis rareori guvernului său să-și facă drum prin forță.

Iar acest paradox explică de ce analiștii se luptă să judece dacă Ungaria este încă o democrație și de ce prietenii și inamicii domnului Orban atribuie o importanță tot mai mare funcționării interioare a acestei țări mici și anterior marginale.

Calea Ungariei în cadrul domnului Orban l-a transformat într-o icoană pentru figuri de dreapta, cum ar fi Stephen K. Bannon, fostul consilier al președintelui Trump, și a oferit un plan pentru eroziunea instituțiilor democratice în țări precum Polonia.

“Regimurile închise din trecut se aflau în spatele gardurilor de sârmă ghimpată și a turnurilor de paza ai poliției, iar represiunea era evidentă, clară și inconfundabilă”, a spus Michael Ignatieff, președintele CEU. Dar în Ungaria lui Orban, a spus el, “puteți protesta, puteți pleca, puteți înființa o afacere și sunteți membru al Uniunii Europene, despre care se presupune că este o uniune a democrațiilor”.

Spre deosebire de Ungaria din perioada comunistă, există o Curte Constituțională, alături de zeci de alți observatori de stat independenți. Există o mulțime de instituții de presă private, ale căror jurnaliști nu se confruntă cu pericolul fizic pentru raportarea lor. Există și alegeri libere în care oricine poate conduce, dar pe care dl Orban le-a câștigat de la intrarea în funcție în 2010.

Sub această furniră se află o realitate mai complexă.

Aliații lui Orban controlează Curtea Constituțională, în timp ce loialiștii controlează care sunt urmăririle penale în fața instanței. Rareori, dacă vreodată, au urmărit acuzații de corupție împotriva domnului Orban și a miniștrilor săi – și chiar dacă au făcut-o, puțini ar auzi despre asta. Prin aplicarea presiunii financiare asupra proprietarilor de mijloace de informare independente, domnul Orban le-a convins treptat să-i vândă prietenilor sau să scadă din tonul publicației.

Mass-media de stat, între timp, este în întregime loială dlui Orban. După ce posturile de televiziune de stat nu au reușit să difuzeze mai mult de câteva clipuri trecătoare ale demonstrațiilor anti-Orban recente, un grup de parlamentari din opoziție a vizitat sediul central sâmbătă săptămâna trecută pentru a cere timp de antenă. Ei au fost refuzați, iar mai târziu au fost alungați cu forța.

Și deși domnul Orban comandă o majoritate formidabilă, este parțial rezultatul acestei camere de ecou în presă, care a atenuat vocile alternative și redesenarea granițelor electorale și restructurarea sistemului electoral în favoarea partidului său.

Dl. Orban și aliații săi recunosc cu mândrie că sistemul lor de guvernare s-a abătut de la un model de democrație liberală. Insistă însă asupra faptului că este încă democratică – atâta timp cât cineva își extinde definiția asupra a ceea ce este democrația. Pentru dl Orban, democrația depinde în primul rând de apariția alegerilor, nu de separarea puterilor sau de vibrația discursului public.

Opoziția față de stilul de guvernare al dlui Orban “presupune că există doar un model simplu de democrație”, a declarat Gyorgy Schopflin, membru al Parlamentului European din partidul domnului Orban. “Oamenii care insistă că singura democrație este democrația liberală pune în pericol democrația”.

Dar pentru unii critici ai domnului Orban, regimul său nu poate fi înțeles prin redefinirea sensului democrației, ci prin actualizarea înțelegerii noastre despre autocrație.

Pentru domnul Ignatieff, regimul Orban este un “lucru nou sub soare”, care nu poate fi definit de șabloanele autoritarismului din secolul al XX-lea. Ungaria, în 2018, are capcanele și instituțiile unei democrații europene a secolului XXI, dar le folosește pentru a exercita același tip de control centralizat ca și autocrațiile Războiului Rece.

“Este o formă nouă de stat singur-partid, dar reproduce în mod clar unele dintre trăsăturile statelor cu un singur partid ale trecutului”, a spus dl Ignatieff. “Ceea ce este ironic, deoarece regimul este anti-comunist violent în retorica sa, dar în practica sa reproduce trăsăturile anticului regim”.

Pentru alți critici ai domnului Orban, nu este nevoie să actualizăm definiția autocrației pentru a înțelege natura regimului său.

Strategiile sale se potrivesc de fapt modelelor din trecut, a declarat Jason Stanley, profesor de la Yale și autorul “Cum funcționează fascismul”, o carte care explorează modul în care liderii contemporani, inclusiv dl Orban, folosesc ideologii și tactici fasciste pentru a-și extinde puterea și recursul.

Dl. Orban a cerut în repetate rânduri ca Ungaria să-și recâștige statutul deținut înainte de a-și pierde o mare parte a pământului și a populației după primul război mondial și a exprimat adesea preferința pentru o societate rasial omogenă.

“Nu vrem ca culoarea noastră, tradițiile și cultura națională să fie amestecate cu cele ale altora”, a spus el într-un discurs din februarie.

Pentru dl Stanley, aceste obiceiuri sunt semnele unui fascist. “Când guvernezi dintr-o poziție în care loialitatea față de grupul tău etnic și un trecut mitic păcălește adevărul și respectul față de oamenii care nu sunt de acord cu tine – atunci folosește ideologie fascistă și tactici politice fasciste pentru a câștiga și a păstra puterea”, a spus el .

Controlul pe care domnul Orban îl exercită asupra accesului maghiarilor la informație înseamnă că guvernul său nu mai este o democrație, indiferent cât de multe voturi primește, a adăugat dl Stanley.

“Democrația nu este doar un sistem de votare. Este o cultură care respectă adevărul “, a spus el. Dacă un guvern împiedică publicul să acceseze informații adevărate, el a spus, prin intermediul “unui sistem de propagandă care se minte pentru toată lumea în țară, atunci fiecare va vota liderul suprem de fiecare dată. Și asta nu e democrație.”

Dacă domnul Orban se abate de la șablonul fascist, se datorează în mare parte faptului că “el nu are un gestapo”, a spus domnul Stanley. “Controlul asupra statului este mai puțin în legătură cu violența.”

“Aceasta a făcut atât de remarcabil tratamentul celor patru parlamentari ai opoziției de la postul de televiziune de stat: a fost, neobișnuit pentru Ungaria domnului Orban, un spectacol gol de forță.”

Urmează o serie de apucări de putere similare, care arată că dl Orban nu mai este obligat să-și modereze acțiunile.

După ce liderii europeni s-au dovedit în mod repetat că nu doresc să-l pedepsească pe dl Orban pentru greșelile din trecut, “Orban vede o fereastră de oportunitate”, a spus Daniel Hegedus, expert în politica maghiară la Fondul German Marshall din Statele Unite.

“Acum, el poate face practic orice, fără riscul de sancțiuni pe scena europeană”, a adăugat dl Hegedus.

De ani de zile, domnul Orban era mulțumit de independența judiciară care încalcă drepturile printr-o serie de măsuri incrementale. Dar, la începutul lunii decembrie, a înființat un sistem paralel de tribunale.

Până de curând, a încercat să părăsească mass-media privată cu cel puțin un furnir de autonomie, preferând să lase oamenilor de afaceri loiali să preia un loc de întâmpinare dificil, în loc să-i pună sub un sistem mai strictă și centralizat de control guvernamental.

Dar în decembrie, el a renunțat la o lege a concurenței pentru a permite proprietarilor loiali să “doneze” sute de ziare, posturi de radio și canale de televiziune maghiare într-un singur fond central condus de trei dintre cei mai apropiați aliați ai săi.

Și după ce un deputat în opoziție a fost târât, împins și transportat de la radiodifuzorul de stat maghiar de patru gărzi armate în decembrie, Akos Hadhazy, legiuitorul, i-a descris expulzarea ca pe un moment de răscruce.

Până la asaltul său, guvernul domnului Orban fusese “o dictatură de dezinformare”, a spus dl Hadhazy. “Dar acum am depășit linia de violență fizică”.

Sursă: The New York Times (Traducere TFP)