Jurnalistul Lucian Mândruță a devenit cunoscut prin postările de pe Facebook și prin declarațiile sale pozitive la adresa maghiarilor. În anul centenarului l-am întrebat care este opinia lui despre modul în care ar trebui aduse la cunoștința publicului la nivel național a problemelor comunității maghiare. Jurnalistul ne-a oferit răspunsuri surprinzătoare la fiecare întrebare.

V-am văzut foarte entuziast pe Facebook referitor la protestele din ultimele zile …

Nu știu cât de entuziast  sunt. Sunt jurnalist, așa că încerc să prezint evenimentele mai degrabă, decât să particip la ele. Încerc să păstrez distanța, ca jurnalist nu poți să participi la evenimentul despre care scrii, trebuie să fii neutru în prezentarea temei.

Dar sunt convinsă că aveți o opinie formată despre nivelul dezvoltării spiritului civic al cetățenilor, asupra participării publice și legat de gradul de informare a oamenilor legat de subiectul protestelor …

Desigur că am și eu o opinie. Sunt convins că acest spirit civic s-a născut în 2017, așa că are aproape un an și jumate, a început să vorbească  și în curând va învăța și să meargă. Mai trebuie să crească puțin și să învețe: dacă nu funcționează o metodă, atunci nu trebuie să facă scandal, ca un copilaș, nu ar trebui să zică, gata, nu fac nimic de acum înainte sau vreau să mă bat cu cineva neapărat. Când metoda nu funcționează, trebuie să găsim o altă soluție. În acest caz este evident că nu mai funcționează doar protestul, poporul și-a dat seama că protestul nu oprește guvernul să voteze legile împotriva cărora protestează poporul. Și în aceste situații se întâmplă  – sau aș dori să se întâmplă – ca unii dintre cei care protestează se ocupă de tema asta cu un efort mult mai mare și asta ar însemna participarea politică. Protestele păreau cea mai eficientă acțiune în situația dată. Ai ieșit la protest patru-cinci zile, ai făcut un banner, ai obținut ceea ce voiai și ai plecat acasă.  Știu că pentru unii nici asta nu a fost ușor, dar nu a fost un efort prea mare. Implicarea politică, pe de altă parte, seamănă cu asocierea rezidențială și cu statutul de membru. Adică, mai întâi trebuie să completezi niște hârtii, trebuie să te duci din ușă în ușă și să întrebi vecinii dacă vreau interfon și trebuie să le ceri consimțământul. Acest lucru este mai complicat, mai stresant. Pe pagina mea a scris cineva că lucrează 11 ore pe zi, când ar avea timp și pentru politică. Dar este necesar să ne facem timp și pentru politică dacă vrem să influențăm ce se întâmplă în țara noastră.

Momentan sunt mulți împotriva PSD-ului, în special pentru că apropiații lor nu au votat cu acest partid, ci cu Klaus Iohannis …

Nu pot să spun că nu îmi place PSD-ul pentru că și acolo am cunoștințe decente. Bineînțeles am văzut la televizor  oameni din PSD cu care nu aș dori să ies la masă. Orice am spune PSD-ul a avut perioade de guvernare când a reușit să facă țara mai stabilă, prin unele a condus țara spre comunitatea europeană, iar cei mai mulți dintre Primi-miniștrii au fost oameni competenți cu care nu îți era rușine să ieși în lume, ca de exemplu la Bruxelles. Ceea ce regret este că PSD-ul a deviat mult de la acest standard.  Oamenii aveau așteptări mari de la acest partid, iar ceea ce s-a întâmplat este suprinzător. Dar nu vreau eu să critic partidul pentru că nu am intrat încă în politică. O voi face când voi intra. Nu numai de PSD am fost dezamăgit până acum, ci și de alte partide și de abilitățile lor de comunicare.

Vreți să intrați în politică?

Nu sunt atât de bogat. Dacă aș deveni politicien aș vrea să promovez un stil de politică decent. Momentan am o profesie la care ar trebui să renunț dacă aș intra în politică. Când devin politicieni, jurnaliștii nu mai pot lucra în domeniu și nici nu pot primi salariu. Așadar întrebarea mea cea mai simplă și practică ar fi: din ce aș trăi? Devii parlamentar, dar cine îți bva mai oferi un job decent apoi? M-am gândit mult la această dilemă.

Să ne întoarcem puțin la tema noastră inițială: subiectul unei dezbateri politice constante este referitor la echilibrul puterilor și la mandatul electoral. Mă gândesc aici la conflictul constant dintre președinte și guvern și la dezbaterea asupra limitele fiecărei funcții. De ce nu avem o dezbatere mai clară asupra nevoii de a schimba Constituția?

Din punctul meu de vedere PSD își doreste să ia din atribuțiile unor instituții ale statului pentru că acestea îi deranjează. Până acum nu a făcut așa ceva și nici în timpul campaniei electorale nu a promis că va face asta. Poate că liderii partidului au discutat cu suporterii despre faptul că vor schimba lucrurile în țară și că vor elibera țara de „autocrația lui Johannis“ .  Dar înainte de alegeri nu ne-a fost clar că nu vor lucra împreună cu președintele și că îi vor lăsa doar drumurile la Bruxelles, iar în țară niciun atribut. Acest lucru este și mai ciudat  pentru că înainte de Johannis am avut un președinte mult  mai neplăcut pentru PSD, și anume Traian Băsescu. Chiar dacă l-au suspendat din funcție, nu au încercat niciodată să îi taie din atribuții. Dar e posibil că au învățat din situația anterioară și acum aplică alte tactici: nu e suficientă suspendarea, trebuie reduse atribuțiile președintelui. Din nefericire asta este o decizie dură prin care vor să schimbă echilibrul statului. Aceasta este o decizie ar trebui să fie subiectul unei ample dezabteri și nu numai a unui partid. Ar trebui să avem o dezbatere serioasă despre modelul de țară în care vrem să trăim.

De aceea m-am gândit la o nouă constituție

Este posibil să avem nevoie de o nouă constituție, dar momentan avem nevoie de stabilitate. Trebuie să știm că nu mai există tensiuni zilnice și să stăm să verificăm internetul zilnic pentru a vedea ce decizii mai iau liderii noștri politici. Nu ar trebui să trăim sub imperiul emoțiilor, ar trebui să lucrăm cu toții pentru dezvoltarea țării.  În timp ce oamenii caută informațiile cele mai noi pe Internet nici nu își dau seama că sunt deja efectuate niște schimbări. Am scris în urmă cu șase luni că puterea de cumpărare a populației este reală și este mai mare decât în Rusia după 1938. Am reușit să reducem o întârziere de optzeci de ani, ceea ce reprezintă un efort enorm de mare. Și sunt convins că politicienii ar trebui să se ocupe de dezvoltarea țării, acest lucru fiind mult mai important decât destinul lor personal. Cel puțin așa ar trebui să gândească un om de stat.

În anul centenarului văd că populația țării este împărțită între susținătorii PSD și cei ai lui Klaus Johannis. Nu am văzut mari miscări de masa mulțumită centenariului, în afara horei din Budapesta, organizată de televiziunea publică. Nu mai sărbătorim nimic sau nu văd eu bine?

Profit de ocazie să vă invit  la un tur cu bicicletele, organizat cu ocazia centenarului, sub numele ”Ciclism pentru România”. Pe 26 iunie echipele vor porni în aceeași timp din Iași, Timișoara și București, iar după cinci zile și 500 de kilometri vor ajunge la Alba Iulia, pe 30 iunie. Punctele de pornire acoperă regiunile istorice Transilvania, Moldova și Regatul și se întâlnesc în mod simbolic la Alba Iulia. Visul meu a fost ca printre participanți să fie și maghiari, dar momentan sunt numai două persoane. Este bine oricum. În plus, vizităm și zonele locuite de maghiari pe acest drum. Ideea mea a fost să vizităm primării – între ele și două primării din localități maghiare –  să invităm primarii să ne acompaniează cam un kilometru și să stăm de vorbă cu localnicii. Bucureștiul are o echipă de 150 de persoane și celelalte două orașe de 50-50 persoane. Acesta va fi un eveniment frumos, deoarece cred că România în sine este o poveste de succes. În ciuda evenimentelor politice ale momentului trebuie să recunoaștem că din punctul de vedere economic nu a fost o situate atât de rea în ultimii 3-4 ani.  Și cred că acesta este cel mai bun argument pentru solidaritatea românilor. Haideți să facem parte din această poveste cu toții.

Recent am intrat într-un magazin dintr-o comună de lângă Oradea, unde mi-au cerut pentru două sticle de apă și o înghețată  3 lei. Am întrebat de două ori dacă am înțeles bine, numai pentru o sticlă de apă trebuie să plătesc mai mult la o benzinărie. Atunci mi-am dat seama cât de scăzută este puterea de cumpărare  în comuna aceea. Prin urmare cel mai important lucru ar fi să  reușim să aducem la același nivel toate localitățile.

Ascensiunea comunității cred că depinde și de dreptul la identitatea personală. Dar în România avântul în legătură cu acest subiect a scăzut odată cu aderarea țării la UE. În acest moment este ”la fel de calitativ” ca și construcția de autostrăzi. Deci,  ce ar trebui să sărbătorească minoritățile în anul Centenarului?

Dar vor să sărbătorească? Eu îmi doresc ca minoritățiile să vrea să sărbătorească împreună cu noi, pentru că România e țara noastră. Și asta e mesajul meu pentru maghiari. De exemplu într-o localitate unde toată lumea e de etnie maghiară, de la primar până la diferite autorități locale, aș vrea să aud măcar un cuvânt pozitiv despre cei o sută de ani ai României și despre ”România  tuturor”. De asemenea și din partea noastră aș vrea să aud cuvintele acestea. În ceea ce mă privește, întotdeauna încerc să apreciez comunitatea maghiară, inclusiv sărbătorile lor. Pentru că eu cred că trebuie să ne dăm mână unii altora în loc să ne dăm peste mâini. Și, de asemenea, cred că nu ar trebui să continuăm cu discursurile pe care le-am tot auzit în ultimii cincizeci de ani prin care ne acuzăm unii pe ceilalți de diverse.

Declarațiile dumneavostră despre minoritatea maghiară le cunosc din postărilor dumneavoastră pe Facebook, distribuite de prietenii mei, care apreciază tonul normalității.

Știți, așadar, că am distribuit și frustrarea prietenilor mei din Cluj Napoca, care au spus că și ei s-au opus cazurilor susținute de liderii comunității maghiare.

Știu despre asta, bineînțeles. Dar știu de asemenea că sunt foarte puțini români care nu se tem de cerințele comunității maghiare, pe care le lansează public  și liderii comunității, între ele fiind și autonomia. Și pe cunoștințele mele le deranjează modul în care aceste probleme sunt abordate de public, că acestea nu sunt acceptate în cadrul unui ”stat al națiunii”, așa cum se numește deseori România. De exemplu autonomia este egală cu separatism. Cum credeți dvs că ar trebui abordat acest subiect?

Nu pot să vă dau sfaturi, doar să vă spun opinia mea personală. Și am ajuns la concluzia că discursurile despre autonomie vin mai ales de la cei care vor să desființeze Europa . Unele dintre aceste afirmații sunt influențate de Rusia, dacă nu chiar și încurajate. Dintr-o vreme mă ocup de aceste informații și am ajuns la concluzia că o parte din discursurile astea de ură sunt provenite din afara granițelor Ungariei și aRomâniei. Scopul este ca Europa, pe care o cunoaștem astăzi, să nu funcționeze ca o singură unitate să  revenim la blocada de înainte de 1989: către un est sub influența Rusiei și un vest care face parte din civilizația occidentală. Eu sunt convins că românii și maghiarii vor să fie integrați  în grupul cel din urmă (de vest) și nu vor să fiu controlați de cei care doresc să folosească un vechi conflict pentru a menține anumite state sub control. Și nu uitați de câte ori am fost un instrument al unei alte puteri care ne-a folosit pentru a ne lupta unii cu ceilalți, în timp ce interesul nostru a fost doar de a avea pace între noi.

Cum putem să ne apărăm de influențele din exterior, de știrile false? Evident, trebuie să fim informați. Dar, în afară de asta, care ar fi metoda cea mai potrivită?

Asta îmi amintește de metoda care este folosită la Târgu Mureș: există o organizație civilă și politică în care românii și maghiarii lucrează împreună. Dar cel mai bun mod ar fi să vorbim mai mult unii cu ceilalți. De exemplu prietenii mei din Transilvania spun că aceste conflicte sunt numai în afara Transilvaniei, deci nu ne puteam apăra altfel decât vorbind unul cu celălalt.

De exemplu visul meu este să avem un manual comun de istorie român-maghiar, scris împreună de istorici români și maghiari, începând din Evul Mediu – pentru că acolo sunt cele mai mari probleme – până în prezent, incluzând elemente pe care le pot accepta ambele națiuni și sunt adevărate. Asta ar fi senzațional. Deoarece am observat că uneori retorica este mai importantă decât faptele istorice.

Eu aș spune că aproape întotdeauna…

Eu cred că trebuie să construim o realitate în care ne acceptăm unul pe celălalt așa cum suntem. De asta consider că nu este o idee bună  să luptăm pentru separare națiunilor acum, pentru că – după cum se vede – cei care luptă pentru asta nu sunt cei care vor o Europă puternică. În acest sens, cel mai bun exemplu este Catalonia, care vrea să se separe de Spania, adică o parte din ea, deoarece este discutabil dacă este o voință comună. Dar dincolo de asta cred că ar trebui să ne străduim acum să avem unitate economică și egalitate, deoarece atunci partea intelectuală va funcționa. Îmi dau seama că astăzi nu există mesaje naționaliste absurde din partea românilor și văd o serie de personalități care își dau mâinile și nu doresc conflicte, ci mai degrabă doresc să fie prieteni cu maghiarii.

Sursă: Maszol