O conferință a avut loc în Parlamentul ungar, marcând miercuri cea de-a 20-a aniversare a aderării țării la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. În deschiderea evenimentului, președintele Camerei, László Kövér, a declarat că NATO este indispensabilă pentru menținerea echilibrului pe scena internațională și ar trebui păstrată ca o alianță dinamică pentru a face față
MAI MULTGuvernul ungar va continua să protejeze drepturile comunităţilor etnice maghiare, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto în timpul unei sesiuni plenare a Forumului Parlamentarilor din Bazinul Carpatic (KMKF), reuniune desfăşurată vineri la Budapesta, transmite agenţia MTI. ”Nu vom sacrifica drepturile comunităţilor ungare pe altarul vreunui interes geopolitic, indiferent de presiunile venite chiar şi
MAI MULTMinistrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, l-a primit joi pe Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. În cadrul întrevederii, cei doi s-au înţeles că Guvernul Ungariei, în colaborare cu Uniunea, va continua să investească în Transilvania, potrivit agenţiei ungare de presă MTI. Potrivit anunţului, a fost finalizată etapa de analiză a dosarelor depuse din partea zonei
MAI MULTPrim Ministrul ceh Andrej Babis a efectuat prima sa vizită în Israel, alăturându-se astfel demersului Ungariei, Poloniei și Slovaciei de a crea legături puternice cu acest stat. Polonia era absentă marți de la un summit al țărilor central-europene de la Ierusalim, dar Ungaria și Slovacia au fost prezente și i-au dat premierului Benjamin
MAI MULTBERLIN – În fața unei populații scăzute, a creșterii cererii de forță de muncă și a emigrației pe scară largă, premierul ungar, Viktor Orban a adoptat de mai mult timp o abordare neconvențională pentru creșterea mărimii și productivității forței de muncă din Ungaria. El a oferit burse universitare numai celor care au promis să rămână
MAI MULTCandidatul PPE la funcția de șef al Comisei Europene, Manfred Weber, i-a pus premierului Ungariei, Viktor Orban, trei condiții pentru a evita excluderea FIDESZ din rândul popularilor europeni. Orban trebuie să-și arate respectul pentru Partidul Popularilor Europeni, a declarat Weber pentru Bild, citat de Reuters. Cele trei condiții despre care Weber spune că Orban ar
MAI MULTReprezentanţii Ford Motor au avertizat-o pe Theresa May că vor intensifica pregătirile legate de mutarea producţiei în afara Marii Britanii, a anunţat publicaţia The Times, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Declaraţia a fost făcută în timpul unei discuţii private între premierul britanic şi liderii de afaceri, a informat The Times. Reprezentanţii Ford nu au fost
MAI MULTUnul dintre primii vizitatori pe care Viktor Orbán i-a primit în noul său birou din fosta mănăstire Carmelită a fost Nikolai Kosov, președintele Băncii Internaționale de Investiții (IIB). Această bancă relativ mică, aflată în prezent în funcțiune în Moscova, se va muta în curând la Budapesta. Cine sunt membrii acestei bănci internaționale? Având în vedere
MAI MULTUngaria își consolidează armata pentru a se putea apăra de oricine. Prim-ministrul Viktor Orbán a declarat într-un interviu pentru revista maghiară Figyelő, publicat joi, că țara sa implementează un proces de dezvoltare militară multianuală “prin care Ungaria își va crește semnificativ puterea astfel încât să fie capabilă să se apere pe cont propriu de un
MAI MULT