Expoziţia de fotografii ”Militari americani şi francezi pe frontul românesc în Marele Război” – eveniment organizat sub patronajul preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, Dorel Căprar, – a fost vernisată marţi seara, la Sala “Bizantină” a Cercului Militar Naţional, în prezenţa ambasadorului Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, ambasadorului SUA în
MAI MULTKristof Terhes, directorul general al FGSZ („Transgazul” unguresc, deţinut majoritar de statul ungar prin compania Mol), contrar celor mai elementare practici diplomatice, ne-a umilit, sfidat şi înjosit chiar în Capitala ţării noastre! Fix în anul în care sărbătorim 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Pe de o parte, trebuie să recunoaştem că
MAI MULTMinistrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a criticat joi atacurile coaliției PSD-ALDE la justiție și a pus România alături de Ungaria și Polonia în rândul ”proiectelor iliberale care pun sub semnul întrebării valorile fundamentale ale UE”. Într-o audiere în Parlamentul francez, ministrul de Externe a amintit și de condamnarea la 3,5 ani de închisoare
MAI MULTPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Zetea, că în Parlamentul României nu există o opoziţie clară, ci mai multe opoziţii, una fiind opoziţia lui Liviu Dragnea reprezentată de Victor Ponta. “Pe partea opoziţiei deja există o dezbinare, luptă între ei. Putem intra acolo, dar trebuie să stabilim lângă cine stăm, fiindcă astăzi,
MAI MULTIntrarea în forță pe piața românească a energiei electrice a companiei maghiare MET Holding AG este în atenția Consiliului Concurenței, care analizează tranzacția prin care MET preia furnizorul german de energie și gaze RWE România. Tranzacția, o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, ridică mari semne de întrebare și din cauza acționariatului
MAI MULTO conferință de presă mai puțin obișnuită a avut loc miercuri la București, aceasta fiind organizată de FGSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria. Important de menționat este că la această conferință nu a participat niciun oficial român, nici măcar din partea transportatorului român de gaze Transgaz, în condițiile în care acesta este partener
MAI MULTJurnalistul Lucian Mândruță a devenit cunoscut prin postările de pe Facebook și prin declarațiile sale pozitive la adresa maghiarilor. În anul centenarului l-am întrebat care este opinia lui despre modul în care ar trebui aduse la cunoștința publicului la nivel național a problemelor comunității maghiare. Jurnalistul ne-a oferit răspunsuri surprinzătoare la fiecare întrebare. V-am
MAI MULTDeputatul Valeriu Steriu a anunţat marţi că a părăsit PMP şi că pentru el urmează acum “sfârşitul experimentelor şi întoarcerea acasă din punct de vedere politic”, respectiv la PSD. “Am aproape un deceniu de experienţă cu proiecte politice aflate în construcţie (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut
MAI MULTÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 8 iunie, decizia în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Hotărârea a fost luată după ce o parte dintre inculpaţi
MAI MULT