Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în centrul lor următoarele idei: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească“ decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România. Se rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până
MAI MULTDeputaţii opoziţiei din Ungaria şi-au afişat joi unitatea, jurând că anul care tocmai a început va deveni ”anul rezistenţei” împotriva premierului Viktor Orban, cu două zile înainte de o nouă manifestaţie antiguvernamentală prevăzută să aibă loc la Budapesta, transmit AFP și Agerpres. “Jurăm să facem din 2019 anul rezistenţei, în interiorul şi în afara parlamentului,
MAI MULTLa Budapesta au loc proteste după ce Parlamentul ungar a aprobat un set de legi controversate. Una dintre ele măreşte numărul de ore în plus pe care îl pot cere angajatorii şi a fost supranumită „legea sclaviei”. Cealaltă lege permite înfiinţarea unor noi tribunale în care ministrul Justiţiei are o putere sporită, scrie The Guardian.
MAI MULTÎn conflictul privind o ştire DPA despre ziua Marii Unirii de la 1918, germanii s-au grăbit să cedeze şi au înlocuit incriminatul cuvânt “Anschluss”. Intactă rămâne doar problema reacţiilor celor ce-i acuză. Un interlop dâmboviţean care-şi făcea de cap în vest, împreună cu beizadeaua unui nomenclaturist, înainte de a face deliciul telespectatorilor români în
MAI MULTLiderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna a declarat miercuri la Parlament că România se aruncă singură în criză economică dacă Guvernul va adopta ordonanţa care prevede noi taxe. Dan Barna a mai spus că dacă UDMR nu va vota joi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, acest lucru va confirma că UDMR este şi a
MAI MULTLiderul UDMR Kelemen Hunor a analizat, la Adevărul Live, moţiunea de cenzură prin care Opoziţia încearcă să răstoarne Guvernul Dăncilă. Cum vor vota parlamentarii maghiari? Cum au decurs negocierile cu PNL şi USR? De asemenea, Kelemen Hunor a vorbit şi despre oportunitatea unei ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi amnistia. Adevărul: Votaţi sau nu moţiunea
MAI MULT