În numai câteva luni a scăzut cu 10% încrederea poporului român în Uniunea Europeană- arată sondajul efectuat de Eurobarometer, recent publicat. Conform datelor actualizate mai puțin de cât jumătate a românilor, adică 49%, au păreri pozitive despre apartenența în Uniune Europeană. Cu toate acestea, la un referendum numai 17% dintre locuitorii României ar sprijini ieșirea țării din UE.
Vladimir Ionaș, sociolog român, a spus: se poate aude voci criticând pe Bruxelles, românii în totalitate sunt conștienți de utilitatea aderării la familia europeană.
-De asemenea se poate deteriora imaginea pozitivă alcătuită despre UE și liderii UE, dacă superiorii din Bruxelles nu recunosc că cetățenii din Europa Centrală și de Est au altfel de probleme și dorințe, decât cei din Germania sau Franța, și așteaptă la mesaje clare, corecte- a formulat Ionaș, având în vedere că nici în România, sau chiar în Ungaria, sau Polonia, nu cu apartenențe în UE au probleme oamenii, ci cu modul în care liderii UE conduc.
Potrivit analistului Grupului de Studii Socio Comportamentale Avangarde liderii UE fac greșeli când se joacă cu ultimatumurile. Vladimir Ionaș a declarat despre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European de anul viitor, conform așteptărilor alegătorii o să respingă partidele mari ale continentului, mai ales cele care aparțin familiei Partidului Poporului.
În Germania, Franța, Italia cei de la Partidul Poporului sunt în formă rea, și cel mai probabil vor fi slabe la competiție. Expertul de la Avangarde așteaptă la creșterea puterii partidelor care formulează mesaje mai radicale, astfel încât după părerea lui ar fi posibil să aibă succes Partida Liga Nordului, din Italia, sau Partida Alternativă pentru Germania.
Sursă: Magyaridok

























Adaugă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *