Trebuie să creăm o atmosferă împreună, unguri și români, în care conflictele etnice sunt ridicole. Dar nu va fi mâine, pentru că nu am vorbit încă despre istoria noastră comună, cu o mare tăcere și denaturare – spune Csaba Székely, un binecunoscut scriitor din Târgu-Mureș, de la cine am întrebat despre ultimii 100 de ani al României și despre relația dintre majoritate și minoritate.

Sunt foarte curios cum ar privi un scriitor maghiar din România, din generația mea, despre ultimii 100 de ani de statalitate românească.  Dar, lângă toate acestea, cum vezi prezentul, cum e “pulsul” relației romano-maghiare? Aici mă gândesc la o perspectivă mai largă decât la relația care este influențată de politica actuală, dar, desigur, nu se poate disocia de aceasta.

Cred că actuala politică va determina mereu modul în care privim trecutul, deoarece puterea consideră de obicei istoria ca o jucărie proprie. Cu alte cuvinte: întotdeauna există o decizie de un nivel mai ridicat cum este istoria și trecutul mai exact. De exemplu, faptul că România este de 100 de ani, nu 98, este de asemenea rezultatul unei astfel de decizii.

Cred că România este încă minoră, iar o sută de ani nu a fost suficient pentru mai multe lucruri. De exemplu, nu au reușit cetățenii să simtă întreaga țară că este a lor.  Există milioane de oameni aici – și eu sunt unul dintre ei – care nu consideră România drept țara lor, ci regiunea în care locuiesc. Acest lucru este valabil și pentru că fuziunile se fac întotdeauna arbitrar și într-un mod forțat, nu ca urmare a unui proces natural. În acest sens statele unite au nevoie de mult timp să unească nu doar frontierele, ci și forțele de muncă în interiorul granițelor. În unele situații această uniune de forță nu se realizează niciodată. Dar este sigur că, în timp ce între regiuni există conflicte , este de neașteptat de la cetățeni , ca nu aceste conflicte să definească propria țară. Și tocmai acestă situație este unul care definește relația romano-maghiară. Despre istorie, frontiere sunt tema dezbaterilor de 100 de ani și cel mai posibil se va continua pe o lungă perioadă de timp. Undeva este și evident deoarece nu am rezolvat și nu vorbim despre unele situații, ci există mari tăceri  și distorsiuni în acest domeniu.

Să menționăm că nu numai  România nu se regăsește în acest sens, nici frații mai mari nu au o situație mult mai bună, de exemplu, Risorgimento italiană este mai veche decât sindicatul românesc, Italia nu poate fi numită unită, se simte frontierele de state.

Pentru mine este clar că trebuie să ne gândim la un viitor comun. Pentru că avem o idee comună, din toate perspectivele. Care este direcția în care ar putea evolua această țară? Nu se  știe de ce, dar este afectată foarte puțin, cum se gândesc intelectualii, dar simt că ar avea ceva de comunicat… Care este opinia ta despre această situație?

În zilele de azi oricine poate să își comunică opinia și să influențeze poporul, intelectualitatea în acest sens și-a pierdut rolul lui în societate. Aceasta nu este neapărat o problemă, dar situația, că locul lor este ocupat de niște arme de propagandă este o problemă.  De aceea a devenit cel mai esențial întrebare: pentru cine să credem? Poporul a ales să creadă pentru cei care spun ceea ce vor ei să audă, nu pentru cei care vor binele lor. Acest lucru este un dezastru. În situația de față din toată lumea evidențiază calitățile negative, cresc tensiunile sociale, se crește ura dintre societăți, și persoane iresponsabili ajung la poziții responsabile. Deși nu sunt nici istoric, nici politolog, consider că acest aspect va defini direcția spre care ne luăm. Și aceasta este miza cooperării responsabile. Să ne luptăm împreună împotriva spălării creierului, împotriva populismului, să păstrăm independența instituțiilor democratice și să dăm controlul persoanelor care pot să ia o decizie cu consecințe pozitive.

De ce fel de însușiri ar trebui să scapă cei din ambele părți, pentru a realiza o cale comună?

Nu pot gândi la o cale care nu este comună, toate drumurile sunt comune. Omogenitatea etnică, cu care se ocupă guvernul maghiar actual este anacronică, iar dacă guvernul român ar încerca cu un astfel de lucru ar fi foarte periculos pentru noi. Suntem diferiți și este firesc ca cei care locuiesc aici să aibă un destin comun și să participe la o muncă comună.. Cred că indiferent de origine, trebuie să lucrăm cu toții pentru a crea o atmosferă în care conflictele etnice nu au sens și devin ridicole.  Din cauza fricii reciproce există aceste neînțelegeri, și mai ales de această cauză ar trebui să scăpăm de această frică. Și cu acest lucru vreau să realizez cu piesele mele, pentru că unde se poate râde nu mai există nici o frică.

Ar fi ideal dacă s-ar naște gesturi reciproce pozitive. Mai întâi, puterea trebuie să facă gesturi deoarece este în poziție dominantă. Să nu-i  fie frică de steaguri, multilingvism, tradițiile minorităților, să nu pedepsească, ci dimpotrivă, ar trebui să  susțină aceste chestiuni! Minoritatea ar trebui să oprească mentalitatea “berei Csíki”, ceea ce înseamnă că dacă puterea ne oprește, este sigur că vrea să ne suprime, are intenția să interzică. În schimb, hai să fim prietenoși, să ne uităm la football împreună, să bem împreună, să sărbătorim împreună.

Din partea maghiară se spune adesea că nu este nimic de sărbătorit, și este argumentată întotdeauna cu istorie. Dar încet, copiii noștri nici măcar nu știu de ce ar trebui să fie triști. Este, de asemenea, o parte din faptul că unii dintre noi nu au reușit să transmită plângerile. Tu ce vei spune copiilor tăi, dacă te întreabă?

Istoria este folosită de mulțe persoane pentru a crea ura, eu vreau să o evit. Vreau ca copiii mei să le iubească pe români și să aibă prieten din mai multe culture, chiar dacă diferite evenimente trecute le șochează atunci când se întâlnesc cu ei, nu pe “români”, “francezi” sau “boșimani” dau de vină și evenimentele trecute vor fi tratate ca istorie.

Acum o să te voi ruga la un lucru patetic. Te rog să le rezumi acele lucruri pozitive, pe care le are comunitatea noastră aparținând unei minorități. Îți dau un exemplu: capacitatea de adaptare pe care nici un comunitate din majoritate nu poate să învețe. Bine înțeles are și aspecte negative, dacă ne adaptăm prea mult devinem parte unor alt comunități. Dar ca de exemplu noi doi nu am pierdut unicitatea noastră, dar avem și noi prieteni români, pe care le iubim,  le recunoaștem și nu ne deroghează să fim cu ei. Deci cum e lucrul acesta?

Învățați o limbă și o cultură pe care nu ați învăța în alte situații – de exemplu acest fapt este un lucru pozitiv. Cultura românească este plină de comori pe care ar trebui să le cunoaștem. Aș dori să subliniez că și maghiara, dacă aș fi un ministru al educației, până acum aș fi făcut tot ce e posibil ca cei din majorități să le cunoască și cultura minorităților. Cât de bun ar fi dacă fiecare copil după școala gimnazială ar putea să-și cumpără o pâine folosind mai multe limbi, de exemplu limba română, maghiară, germană, “Și încă trei mici.”. Ar însemna că fiecare legendă urbană, în care comunitățile sunt împotriva celuilalt, ar pierde sensul.

În ceea ce privește fuziunea,este o schimbare a identității, care cred că este o alegere conștientă.Eu nu am nici un argument ca să-mi schimb identitatea, deoarece eu mă simt bine ca maghiar.  Dar există unii, mai ales în cazul agresorilor care nu se simt bine deoarece nu au prieteni și sunt excluși de la locuri de muncă mai bune, nu au atâte oportunități.  De aceea, ei sunt convinși că este mai ușor dacă trăiesc ca români, mai ales copii lor, pentru că în acest mod evită problemele. Le înțeleg și pe ei, pentru că, din păcate, acesta este un proces natural, iar minoritățile care trăiesc în sporad vor dispare mai devreme sau mai târziu. Chiar și în vechiul Babilon s-au împrăștiat, sumerienii s-au topit, limbile lor au fost înlocuite de Akkad, apoi din akkadian în aramaică și așa mai departe. Dar nu ar trebui să renunțăm!  Ei bine, acesta este un aspect pozitiv al minorității: vom renunța mai târziu.

De asemenea, am văzut în Târgu Mureș – tu ca autor și eu ca om de marketingdin teatru – că nu este adevărat că nu-i pasă de audiența maghiară  de relația româno-maghiară. În drama “Bányavakság”, un primar maghiar al Secuilor și un polițist român, personaje principale, fiecare cu adevărul și nedreptatea lui. Apoi, există și MaRo-ul, în care descrii tema aceeași în mai multe situații din viața reală.  Ambele spectacole au fost cu sală plină în toată țara, atât la spectacole limba în limba maghiară, cât și în limba română. Poate lumea noastră să fie schimbată concentrându-se asupra acestui lucru prin teatru? Desigur, politica are nenumărate moduri de a viza mesaje, dar nu și pozitiv în acest domeniu, care are și efect cathartic…

Teatrul nu poate schimba lumea, dar, așa cum am spus, poate ajuta la crearea unei atmosfere în care ar trebui să trăim. La asta lucrez eu.

Sursă: Maszol