Kristof Terhes, directorul general al FGSZ („Transgazul” unguresc, deţinut majoritar de statul ungar prin compania Mol), contrar celor mai elementare practici diplomatice, ne-a umilit, sfidat şi înjosit chiar în Capitala ţării noastre! Fix în anul în care sărbătorim 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Pe de o parte, trebuie să recunoaştem că afirmaţiile ungurului chiar sunt adevărate! Nu ne-au „obligat” maghiarii să fim proşti şi dezinteresaţi faţă de avuţia pe care am avut-o şi pe care (încă!) o mai avem! Pe de altă parte, ne întrebăm de ce această aroganţă, chiar obrăznicie din partea, până la urmă, a unui reprezentant al statului maghiar. De aceea, vom încerca să răspundem la întrebarea „da’ de ce?!”. Şi care ar fi soluţiile.

Zilele trecute, Kristof Terhes, directorul general al FGSZ, compania de transport al gazului din Ungaria, parte a grupului petrolier MOL, în care statul maghiar este cel mai important acţionar, a avut o conferinţă de presă la Bucureşti, legată, în special, de proiectul gazoductului BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria) şi de gazele ce ar urma să fie extrase din zona economică exclusivă a României în Marea Neagră de către companii americane (ExxonMobile, The Carlyle Group prin Black Sea Oil & Gas), ruseşti (Lukoil) şi austriece (OMV).

Reamintim, proiectul BRUA ar urma să aibă o lungime de 1.318 kilometri, din care 478 de kilometri reprezintă lungimea conductei pe teritoriul românesc. Prima fază a proiectului include construirea conductei de 478 km între nodul tehnologic Podişor şi cel din Recaş, în vestul ţării. Pentru acest segment al conductei, Transgaz a obţinut fonduri europene neramburabile în valoare de 179 de milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este de 479 de milioane de euro, astfel că diferenţa va fi acoperită, potrivit legislaţiei interne în vigoare, de către consumatorii români, prin majorarea tarifelor de transport.

BRUA II, care va lega gazul din Marea Neagră la BRUA printr-o conductă de 308 kilometri de la Tuzla la Podişor, are costuri de 298 de milioane de euro. Tot din tarifele plătite de consumatorii români va fi realizată şi această conductă.

Prima afirmaţie sfidătoare a şefului FGSZ a fost aceea referitoare la faptul că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% dintre locuitorii Ungariei. „Nu puteţi consuma gazul în România. Nu aveţi petrochimie, nu aveţi industrie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Nu ştiu de ce aţi închis petrochimia. Cu fiecare zi în care acest proiect întârzie pierdeţi milioane de euro. Lansarea acestuia va aduce avantaje în primul rând economiei româneşti şi apoi ExxonMobil şi OMV. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare!?”, a spus ironic Kristof Terhes în timpul conferinţei de presă.

De fapt, ce ne nemulţumeşte?! Că ni se spune adevărul în faţă?! Pentru că directorul FGSZ are dreptate! Într-adevăr, nu mai avem petrochimie, nu mai avem combinate de îngrăşăminte, nu avem decât câteva termocentrale pe gaze, iar populaţia este prea săracă să se încălzească cu gaze, chiar dacă i-ar trece conducta prin faţa casei! Aşa că nu avem cum consuma gazele ce se vor extrage din Marea Neagră! Cel puţin nu în acest moment!

Problema este că grupul Mol, de exemplu, deşi Ungaria aproape n-are resurse de gaze şi petrol, are o industrie petrochimică extrem de performantă! La fel şi grupul austriac OMV: n-are resurse, dar are una dintre cele mai mari rafinării din Europa (la Viena) şi una dintre cele mai mari companii petrochimice (Borealis).

Înainte de 1990, România avea o capacitate de 34 milioane tone anul, în 10 rafinării: cele mari – Petrobrazi Ploiești (construcția sa a fost începută în 1934, datorită eforturilor companiei românești Creditul Minier), Arpechim Pitești, Petrotel Ploiești (cunoscută și drept Rafinăria Româno-Americană înainte de 1945 sau Teleajen după Război, în prezent Lukoil), Petromidia, RAFO Onești, și rafinăriile mici, însumând circa 15% din capacitatea de prelucrare – Astra Ploiești (fondată în 1880), Vega Ploiești (înființată în 1905, acum aparţinând KMGI), Steaua Română Câmpina (înființată în anul 1895), Dărmănești şi Petrolsub Surplacu de Barcău. Astăzi, mai sunt funcţionale doar Petrobrazi, Petroltel, Petromidia şi Vega! Iar petrochimie se mai face doar la Petromidia!

Înainte de 1990, erau 10 combinate de îngrăşăminte chimice în ţară (îngrăşămintele se obţin din gaze). Acum au mai rămas doar două: Azomureş, deţinut de elveţienii de la Ameropa, şi Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari, ajuns mai degrabă o secţie, cu 80 de angajaţi (de la circa 2.000 înainte de 1990) şi o producţie anuală foarte mică (deţinută de mai mulţi oameni de afaceri italieni)!

Sunt ungurii vinovaţi că, după privatizare, noii proprietari (români, ruşi sau austrieci) au închis capacităţi, iar unii au vândut echipamentele la fier vechi?!

După preluarea Petrom, austriecii de la OMV au decis să închidă combinatul Doljchim (ba chiar au vândut la fier vechi instalaţiile, vechi, dealtminteri) şi rafinăria Arpechim. S-au închis şi aproape toate celelalte rafinării (mari şi mici), iar 7 dintre combinatele de îngrăşăminte, deţinute de Ioan Niculae prin intermediul InterAgro, s-au închis (sunt fie în insolvenţă, fie chiar în faliment).

Astăzi, importurile de îngrăşăminte reprezintă soluţia de salvare a agriculturii româneşti! Iar fermierii se plâng că plătesc de două, chiar de trei ori mai mult pe îngrăşăminte decât înainte de închiderea combinatelor! Şi, în plus, nici nu ştiu ce cumpără, când le iau din străinătate, pentru că nu există un laborator de analiză a produselor!

Cei mai importanţi exportatori de îngrăşăminte în România sunt din Ucraina, Ungaria, Rusia şi Turcia. Reamintim, de-a lungul timpului, ruşii (cei mai mari exportatori de gaze în Europa, prin conductele ce tranzitează Ucraina) au acuzat Kievul că „fură” gazele Gazprom din conducte şi le utilizează inclusiv pentru a produce îngrăşăminte chimice, pe care le şi exportă. Ne întrebăm ce se va întâmpla de anul viitor, când expiră contractul de tranzit al gazelor ruseşti dintre Gazprom şi Naftogaz (Ucraina)?! Cum ucrainenii nu mai pot „să fure” din conducte, pentru că nu vor mai exista gaze prin acele conducte, de unde va mai importa România îngrăşăminte chimice? De unde se mai poate: din Rusia şi Ungaria! Dar la ce preţuri?! Şi dacă fermierii români nu vor avea bani să cumpere îngrăşămintele de import, ce se va întâmpla cu agricultura românească?!

Aşa că, n-are nicio vină Kristof Terhes, directorul general al transportatorului maghiar de gaze, că noi suntem dezinteresaţi, nepăsători, indolenţi şi fără minte! Până acum, deşi s-au anunţat descoperiri importante de gaze naturale nu numai în Marea Neagră, ci şi pe uscat, nu avem nicio strategie ce să facem cu ele! Ceea ce este o mare nerozie din partea noastră: să vindem materii prime (gaze, energie electrică, fier vechi, buşteni etc.), în loc să exportăm produse cu valoare adăugată cât mai mare!

În opinia reprezentantului FGSZ, cel mai bun lucru pe care îl poate face România este să dezvolte infrastructura de gaze astfel încât gazul din Marea Neagră să poată fi exportat. Practic, ungurii vin şi ne spun: „dacă voi n-aveţi ce face cu ele, daţi-ni-le nouă, că noi ştim ce să facem cu gazele voastre!” Putem să le reproşăm ceva din acest punct de vedere?!

Implicarea maghiarilor

Deşi nu au aproape niciun milimetru cub de gaze naturale producţie proprie, maghiarii sunt extrem de implicaţi în acest domeniu.

În primul rând, cu toate că există chiar un comisar european special pentru Uniunea Energetică (Maroš Šefčovič din Slovacia), Budapesta a hotărât, „de capul ei”, ca gazoductul BRUA să rămână doar BRU (Bulgaria – România – Ungaria). Altminteri spus, „adio Uniune Energetică”. Cel puţin directă. Motivaţia maghiarilor: partea de conductă dintre Ungaria şi Austria ar fi reprezentat un cost inutil. “De fapt, v-am făcut o favoare că gazul nu mai merge în Austria, un cadou de un miliard de dolari într-o infrastructură redundantă”, a mai spus, arogant, directorul general al „Transgazului” ungar.

Șeful FGSZ a afirmat că producția din Marea Neagră va ajunge în Ungaria, iar de acolo în Slovacia și, indirect, prin conductele existente, către Austria. Transportul va fi disponibil și către Ucraina, Serbia sau Croația. Ba chiar gazul românesc din Marea Neagră ar putea ajunge până în ţările baltice, via Ungaria, după realizarea investiţiilor necesare între Slovacia şi Polonia. Practic, mesajul a fost că „centrul de distribuție al gazelor românești” va fi în Ungaria.

De remarcat, Budapesta are grijă să nu-l supere pe Maroš Šefčovič: îi transmite că gazul românesc ajunge în ţara natală a comisarului european, Slovacia, o ţară dependentă aproape în totalitate de importurile de gaze, din care peste 80% provin din Rusia!

Pe lângă că „redesenează” harta europeană a transportului de gaze, Ungaria s-a implicat şi în furnizare. În urma unei licitații organizate în decembrie 2017, capacitatea de transport al gazelor prin BRUA a fost rezervată, până în anul 2037, de către două companii din Ungaria: MET (deţinută de un prieten apropiat al premierului Viktor Orban) şi MFGT (compania specializată în stocarea gazelor naturale, parte a grupului energetic integrat MVM, deţinut de statul maghiar). Altminteri spus, producătorii interni vor trebui să negocieze cu maghiarii vânzarea gazelor naturale extrase din România.

În plus, FGSZ deţine singura platformă (n.r. – „bursă”) pentru licitaţiile privind capacităţile de interconexiune a sistemelor de transport gaze din regiune. Transportatorul român de gaze Transgaz invocă în acest sens un regulament european, care prevede că operatorii de transport adiacenţi să utilizeze o plaformă comună de tranzacţionare. În cazul României, Bulgariei, Ungariei, Slovaciei, Croaţiei şi Greciei, Platforma Regională de Rezervare de Capacitate (RBP – Regional Booking Platform) este gestionată de compania maghiară FGSZ.

Astfel, companiile au trebuit să depună ofertele pentru BRUA la Budapesta! În plus, pentru a licita rezervarea de capacitate pe conductele care leagă România de Bulgaria şi de Ungaria, trebuie să depună oferte tot pe platforma FGSZ. De altfel, aşa s-a şi întâmplat pentru alocarea de capacitate pentru conducta Isaccea-Negru Vodă, din direcţia România spre Bulgaria, pentru conducta Giurgiu-Ruse, dar de data aceasta este vorba despre import (sens dinspre Bulgaria spre România), precum şi pe relaţia România – Ungaria, prin gazoductul Szeged (Csanádpalota) – Arad, atât pentru import, cât şi pentru export.

Nu înţelegem de ce compania Transgaz nu a fost capabilă să înfiinţeze propria platformă! Mai ales că gazul ce urmează să fie tranzacţionat (cel puţin la început) este numai românesc!

Ministrul de externe ungar vrea presiuni pe gazele româneşti

Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, prezent la Washington ca speaker la WGC2018 (World Gas Conference – Conferinţa Mondială a Gazului), cel mai important eveniment al industriei de profil, a declarat, în cadrul secţiunii „Viitorul pieţei europene de energie”, că presiunea internaţională asupra României pentru extragerea gazului din Marea Neagră trebuie să continue, concomitent cu asigurarea fluxurilor de gaze în regiune în ambele sensuri. De remarcat, în acelaşi panel a fost prezent şi comisarul european Maroš Šefčovič. România n-a avut niciun oficial speaker la acest eveniment!

“Presiunea trebuie crescută asupra ţărilor din regiune, care încalcă reglementările europeane şi care nu asigură tranzitul gazelor în ambele sensuri prin interconectori. Astfel de ţări sunt România şi Croaţia”, a declarat Péter Szijjártó.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că „ţările mici nu își pot permite să investească pe cont propriu (n.r. – în infrastructura de transport al gazelor). Dacă obținem sprijin european sau internațional, putem realiza aceasta, altfel nu putem cumpăra gaze din SUA sau din altă parte, pentru a se diversifica aprovizionarea”, a mai spus Szijjártó.

„Siguranța energetică pentru țările mici din Europa Centrală nu ar trebui să fie o chestiune de geopolitică”, a mai spus Szijjarto, referindu-se la gazoductul Nord Stream 2, menit să aprovizioneze Germania, dar şi ţările central – europene, cu gaze ruseşti, ocolind Ucraina prin Marea Baltică.

Ministrul de Externe a explicat că Ungaria nu are nicio alternativă pentru asigurarea siguranţei în alimentarea cu gaze naturale care să completeze sursele regenerabile de energie, de aceea a optat pentru energia nucleară pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. În prezent, se construieşte la Paks cea de-a doua centrală nucleară, împreună cu ruşii de la Rosatom, care asigură şi 85% din finanţarea proiectului. Când centrala va fi finalizată, 70% din energia electrică a Ungariei va proveni din surse nucleare. „Când vorbim de o energie ecologică și durabilă, considerăm că energia nucleară este cea mai curată, mai sigură și mai ieftină în cazul nostru”, a mai spus Szijjarto.

Şi în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Rick Perry, secretarul de stat american pentru Energie, ministrul ungar a spus că presiunile trebuie continuate şi pentru ca proiectul din Marea Neagră să fie continuat. “Trebuie menţinută presiunea internaţională cu scopul ca România să înceapă producţia din Marea Neagră în 2022”, a mai spus Péter Szijjártó.

Altminteri spus, Szijjártó „ia partea” Rusiei în proiectul Nord Stream 2, criticat de Uniunea Europeană, Ucraina, Polonia, Lituania şi Statele Unite şi, în plus, explică de ce Ungaria „s-a încârdăşit” cu Rusia în problema nucleară. Totuşi, declaraţiile sunt că Budapesta nu renunţă nici la gazele româneşti!

Ciudat este că Péter Szijjártó îi cere ministrului american al Energiei să preseze pentru ca România să înceapă producţia în Marea Neagră, directorul general al FGSZ ne cere să exportăm gazele în Ungaria pentru că noi tot n-avem ce face cu ele, dar acelaşi ministru maghiar de externe spune, la WGC2018, că nu există alternativă pentru aprovizionarea cu gaze a Ungariei, de aceea construieşte centrala atomică împreună cu ruşii!

Nici pe unguri nu prea reuşim să-i înţelegem: au sau n-au acces la o alternativă pentru gazele ruseşti, care asigură circa 85% din necesarul lor intern? Sincer, nu bănuim decât un limbaj dublu!

Opinia noastră

Opinia noastră este că Ungaria îşi vede de interesul său! Iar interesul său este „să joace la două capete”: pe de o parte nu vrea să-i supere pe americani, iar, pe de altă parte, a devenit „un cap de pod” al intereslor ruseşti în Europa. Iar, pentru a-şi atinge ambele scopuri, face toate eforturile posibile.

De exemplu, interesele ruseşti sunt ca niciun alt fel de gaz să nu ajungă în regiune! Gazoductul BRUA se construieşte pentru ca sudul şi sud-estul Europei să fie aprovizionat cu gaze naturale şi din alte surse decât Federaţia Rusă. O sursă este reprezentată de Azerbaidjan şi, în viitor, Iran şi, probabil, Qatar. Dar, pentru ca gazele să ajungă în Europa, se preconizează construirea a două conducte: TANAP (Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline, care duce gazele azere până în Turcia) şi TAP (Trans Adriatic Pipeline, care ar trebui să ajungă în Italia, via Greacia, Albania şi Marea Adriatică). Dar, tot în Turcia ar urma să ajungă gazele ruseşti, prin conducta Turkish Stream (prin Marea Neagră). Italia ar fi urmat să fie cel mai mare consumator al gazelor azere. Dar, recent, ministrul italian al Mediului a declarat despre TAP că este un proiect ”inutil”. Dacă Italia nu mai vrea gazele, proiectul TAP ar fi pus sub semnul întrebării. la fel, aprovizionarea sudului Europei cu gaz azer. Bulgaria ar urma să se interconecteze cu Grecia, interconectată cu Turcia, iar apoi gazele ruseşti (via Turkish Stream) ar putea lua calea Europei centrale via BRUA.

Europa occidentală ar urma să fie aprovizionată tot cu gaze ruseşti prin Nord Stream 1 şi 2. Ambele proiecte ocolesc Ucraina, ţară cu care Rusia are relaţii cel puţin reci.

Astfel, sigurul „obstacol” pentru „inundarea” Europei cu gaze ruseşti sunt gazele româneşti!

De aceea, noi considerăm că nu întâmplător tocmai acum directorul FGSZ a făcut afirmaţiile denigratoare la Bucureşti! Şi nici ministrul de Externe n-a cerut întâmplător continuarea presiunilor internaţionale (în special americane) pentru începerea producţiei de gaze din Marea Neagră. Este exact limbajul dublu al maghiarilor pe care îl invocam: americanilor le spun una, dar acţionează în aşa fel încât să le facă pe plac ruşilor!

În aceste zile, se discută la Bucureşti legislaţia privind explorarea şi exploatarea zăcămintelor offshore de gaze. Sunt neînţelegeri mari: pe de o parte, companiile producătoare vor să obţină profituri cât mai mari (şi să plătească taxe cât mai mici), iar, pe de altă parte, guvernanţii vor ca statul să obţină cât mai mulţi bani la buget, iar firmele unora dintre „partenerii” reprezentanţii autorităţile să obţină cât mai multe lucrări de la producători (adică, la rândul lor, să obţină profituri cât mai mari).

Cei mai importanţi investitori sunt ExxonMobile, Carlyle Group şi OMV. Dar, OMV mai mult tace! Şi asta, cel mai probabil, pentru că, după cum sunt zvonurile în piaţă, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai OMV sunt chiar ruşii! Mai mult, OMV a adus un director general neamţ, dar care, de circa 20 de ani, lucrează cu ruşii (unii spun că alegerea acestuia la conducerea grupului austriac a fost făcută la insistenţele ruşilor). Rainer Seele, directorul general al OMV, a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Wintershall, companie deţinută 100% de BASF, dar care, încă din anul 1992, a devenit cel mai important vehicul prin care Gazprom a exportat gazele naturale în zona de sud şi sud-est a Europei. Seele, care, între timp, a şi învăţat limba rusă, ca să se înţeleagă cât mai bine cu reprezentanţii Gazprom, a reuşit nu numai să introducă în Nord Stream 2 fosta sa companie, Wintershall, dar acum a introdus şi OMV. Aşa că, o posibilă concurenţă a gazului românesc pentru „prietenii ruşi” nu ar fi de dorit pentru OMV! Mai ales că grupul austriac are mult mai mult de câştigat de pe urma Gazprom, decât de pe urma gazelor din Marea Neagră!

Singurii care cu adevărat îşi doresc să înceapă producţia de gaze în Marea Neagră sunt americanii de la Exxon şi Carlyle. Dar le vine din ce în ce mai greu!

Şi, „colac peste pupăză”, tocmai în aceste zile, în care se discută legislaţia offshore, au apărut remarcele reprezentanţilor de la Budapesta! Opinia noastră este că se mizează exact pe sensibilităţile dintre români şi maghiari! Mai ales în Anul Centenar, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire.

Practic, ungurii ne spun: „pe banii voştrii se construieşte BRUA, care va transporta gazele voastre până la noi, iar noi facem ce vrem cu ele”!

Ungurii mizează pe enervarea românilor, care, evident, nu vor suporta un asemenea afront! Şi, în consecinţă, ca să „moară şi capra vecinilor”, românii vor merge pe ideea că, decât să ajungă gazele româneşti pe mâna ungurilor, mai bine nu le mai scot din pământ! Iar legislaţia va fi aprobată în aşa fel încât americanilor „să le piară cheful” să mai investească în Marea Neagră!

În acest fel, ungurii îşi văd realizate ambele obiective: n-au nicio vină că firmele americane nu vor extrage gazele din România şi exporta în Europa, iar ruşii vor rămâne singurii care vor utiliza conducta BRUA, pentru a-şi exporta propriile gaze în Europa!

Concluzia noastră este una singură: autorităţile trebuie să devină partenerii companiilor ce extrag gazele din Marea Neagră şi nu cei care „pun frână” investiţiilor. Pe de altă parte, autorităţile au obligaţia de a găsi soluţii prin care să promoveze utilizarea acestora în România! Pentru că, într-adevăr, putem să reluăm producţia în petrochimie, în îngrăşăminte chimice, în producerea de energie electrică, în producerea de medicamente etc.! Şi, dacă suntem deştepţi, am putea obţine de la Bruxelles permisiunea de a susţine aceste domenii! Iar România va câştiga mult mai mult decât exportând doar materie primă!

Sursă: Focus Energetic