Județul Bistrița-Năsăud are câteva comunități importante în care trăiesc cetățeni de etnie maghiară în proporție de peste 90% din totalul populației respective. Este vorba de Jeica, Tonciu, Cireșoaia, Strugureni și Vița.
În cazul localității Cireșoaia, comuna Braniștea, cunoscută pentru cireșele sale, proporția populației maghiare este covârșitoare. La nivelul recensământului din anul 2002, din totalul de 1.570 de locuitori doar 17 s-au declarat români. În prezent, localitatea nu numără mai mult de 1.400 de suflete.
Cea mai recentă investiție făcută în Cireșoaia este un internat social și a costat 100.000 de euro, bani proveniți din fonduri guvernamentale maghiare, o pătrime fiind acoperită de Primăria Braniștea. Este vorba de locuri moderne de cazare, cu bucătărie proprie, sală de mese, cameră frigorifică, băi amenajate la standarde europene, toate într-un corp de clădire lipit de instituţia de învăţământ unde învaţă numai în limba maghiară 150 de copii din clasele I-VIII.
Primăria Braniștea este singura unitate teritorial-administrativă din Bistrița-Năsăud care este condusă de un primar UDMR, iar asta se întâmplă de ceva vreme. Actualul primar, Tamas Martonos, s-a implicat în proiectul finanțat de guvernul de la Budapesta prin susținerea finaciară a acestuia în proporție de 25%, precum și în elaborarea proiectului în sine, dar nu mai mult de atât, căci de la punerea în funcțiune a instituției respective totul va cădea „în sarcina” finanțatorilor maghiari:
„Proiectarea a fost făcută de noi, de Primărie. Este vorba de un internat în care se regăsesc mai mulți copii veniți din toate colțurile țării. Noi doar atât am făcut, de restul se ocupă Asociația Bastya din Vița. Încă nu este dat în funcțiune, mai avem de primit un aviz de la ISU, cât de curând” – ne-a comunicat grăbit primarul comunei Braniștea, Tamas Martonos.
Directoarea acestui centru, Eniko Balla, a explicat pentru stiridebistrita.ro necesitatea unui astfel de centru, de internat, fiind vorba de copii, 18 la număr, aduși din mai multe părți ale țării: Bacău, Brașov, Cluj:
„Deoarece nu avem destui copii în clasele școlii din localitate și pentru a nu se desființa această școală, având în vedere evoluția demografică în continuă scădere, am început să aducem copii din țară, în special din Transilvania, copii nevoiași, completând astfel locurile în clase”.
Cu alte cuvinte, în acest centru sunt aduși copii care nu prea au șanse în comunitățile din care provin, iar aici, la Cireșoaia, găsesc indiferent de naţionalitate, casă şi masă gratuite, plus educaţie în maghiară, ajungând astfel să-şi însuşească bine comunicarea în limba străină după numai o lună – două de şcolire în acest sistem.
Chiar dacă pentru construirea edificiului care este amplasat în curtea Școlii Generale Cireșoaia (singura școală cu predare exclusivă în limba maghiară din județ) a contribuit și Primăria Braniștea, restul cheltuielilor de funcționare, aprovizionare și salarizare a celor patru salariați vin Ungaria, via Asociația Bastya din Vița.
În județul Bistrița-Năsăud există, conform unui cadastru online al instituțiilor minorităților naționale, 25 de astfel de entități, dintr-un total de 33, restul de opt fiind asociații ale romilor, evreilor și sașilor.
Asociația Bastya s-a fondat în anul 2007, an în care ia naștere primul centru social de acest gen finanțat integral din fonduri guvernamentale maghiare, în localitatea Vița, comuna Nușeni. Zoltan Kerekes – președintele Asociației Bastya – a declarat pentru stiridebistrita.ro faptul că investiția de la Cireșoaia s-a finalizat în cursul anului 2018, mai așteaptă doar un aviz din partea pompierilor și își va deschide porțile cât de curând. Până la darea în folosință efectivă a imobilului respectiv, copiii sunt cazați la o casă de tip familial din localitate. Dar, internatul de la Cireșoaia nu este singurul de acest gen din județ:
“La Vița funcționează un astfel de internat încă din anul 2007, iar în acest moment, vorbim aici de anul școlar 2018-2019, avem 24 de copii cazați la Vița. Aici avem 6 angajați, patru pedagogi, o bucătăreasă și o femeie de serviciu, toți fiind plătiți exclusiv din fonduri venite din Ungaria, din partea statului maghiar și tot de acolo ne vin banii necesari funcționării acestui centru, la fel ca la Cireșoaia, de fapt fiind vorba de același proiect, inclusiv tot ceea ce ține de întreținerea copiilor, hrană, cheltuieli curente ș.a.m.d. Din partea statului român sau a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud încă nu există vreo implicare” – a declarat Zoltan Kerekes, președintele Asociației Bastya Vița.
Internatul maghiar de la Cireșoaia se va deschide cât de curând și se va alătura în proiectul respectiv celui de la Vița. În total sunt în acest an școlar 42 de copii care vor fi educați și îngrijiți în spiritul și grație maghiarilor de dincolo de granițele României, o Românie care rar face așa ceva pentru propriii copii. O Românie în care până și elevii sunt sătui de impotența administrativă, unde „educația” este un barbut jucat de miniștri schimbați din an în an și care își dau palme între ei cu coperțile manualelor unice.
Între timp, alți miniștri, cei de la Budapesta, injectează în Transilvania euroi cu arome de forinți, iar ceea ce în Bistrița-Năsăud se face, absolut legal, este doar un vârf al unui iceberg „ignorat” de cei care ar trebui să păzească identitatea națională.
În 2017, Guvernul lui Victor Orban a sprijinit organizațiile transilvănene cu mai mult de 100 milioane euro. Vorbim de sume uriașe de bani pentru comunitatea maghiară, în condițiile în care maghiarii din România au primit de la bugetul central al României aproximativ 5 milioane euro pe an. Atât finanțarea din 2018 cât și cea de acum doi ani de la Guvernul ungar au fost repartizate în mare parte Bisericii Reformate, cu toate că anul trecut lista beneficiarilor a fost cât de cât diversificată prin adăugarea unor organizații.
Sursă: Stiri de Bistrița
Adaugă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *